Tag: folk

November 1, 2011 / / despre oameni

Am ajuns pe la opt fără cinci minute în curtea Teatrului Prichindel, i-am salutat pe rând, pe unii nu-i mai văzusem de un car de luni, poate chiar de la ultimele concerte, iar astea nu-mi mai amintesc când au fost, probabil în cretacic. Băieții de la Plus Noi purtau tricouri noi, albastre și erau cinci. “Se rebrănduiesc”, am gândit. Mi-am amintit apoi că l-au invitat și pe Marius Popa, cel cu care au colaborat pentru mult așteptatul “Demidulce”. Padre m-a întâmpinat cu “uite cel mai călător blogger”.

Nu mai aveam răbdare. Trebuia să-i reascult pe cei de la Plus Noi așa cum sună cel mai bine, live, în fața multor prieteni și a curioșilor care vin să-i descopere și care știu că nu au cum să plece nemulțumiți.

După ce i-am văzut pe toți, asigurându-mă că da, sunt acolo și vor lansa albumul, chiar dacă primăvara a devenit toamnă, i-am auzit vocea Andei din încăperea alăturată. Anda Caș, prietenă a formației, membră Trascău Corp și cântăcioasă necunoscută (încă!), a fost chemată de băieți pentru a cânta alături de ei, poate una dintre cele mai faine melodii, Luna.

Dar până acolo, Anda, cea care-și înfioară în cel mai bun sens prietenii când cântă de la Janis Joplin, a fost convinsă de Iulian Timar, venit de la Mediaș, să cânte împreună cu el.

De Iulian sau Yoyo nu știam absolut nimic, am aflat apoi că a mai cântat prin Ceainăria La Port din Cluj, unde sper să mai cânte și, poate, unde vor aduce și Plus Noi Demidulcele. Revenind la cei doi, nu pot să zic decât că Iulian transmite o energie care n-are cum să nu te prindă, iar Anda, timidă la început, și-a revenit și-a reușit să-mi stârnească niște fiori prin contribuția ei la “Tron în Apuseni”, melodie fredonată de întreaga sală.

October 26, 2011 / / evenimente
October 19, 2011 / / evenimente
July 25, 2011 / / muzicale
March 27, 2011 / / despre oameni
March 14, 2011 / / despre oameni
November 13, 2010 / / culturale

*i-am ascultat iar live pe băieții de la Plus Noi, de data asta într-un cadru foarte organizat și-anume la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, cu prilejul celei de-a 6a (cred) ediții a festivalului de folk ziua de mâine.

*n-am fost surprinsă să văd sala surprinsă ci mai degrabă nerăbdătoare, pentru că știam că așa va fi.

*am plâns și-am râs – ăsta e efectul Plus Noi pentru mine.

*și m-am foarte bucurat să-i văd răsplătiți așa cum merită.

*și-ar fi trebuit să știe toată sala că versurile alea ce i-au umezit și aproape toate celelalte din melodii îi aparțin unuia din membri.

…si daca toate-s doar pareri, ori viziuni si optiuni,
iar dar timpul e-un mister barfit in mii de notiuni,
de curge totul ca un rau si totul este relativ,
cum spun cu fala filosofii doar ca sa para mai concisi,
daca nimic nu-i la-ntamplare si toate au un rost al lor,
mai am si eu doar o parere, impartasita tuturor:
pentru ca Cerul Preainalt cu mari sperante ne umplu,
parerea mea-i ca-ntre pareri o certitudine esti tu…

*petrecerea a continuat apoi în ceva tavernă – oamenii ăștia-s obișnuiți să cânte mult, nu 30 de minute și alea 15.

*iar mai jos postez o scurtă cronicuță a recitalului scrisă pentru blogul Plus Noi.

October 20, 2010 / / despre oameni

După mai bine de trei ore de urcat alături de un fel de zână a munților ce m-a invitat la Săruni și m-a cadorisit cu o pereche de pantaloni și-o pelerină, împreună cu un elev de 15 ani (eh, ce dezorientată eram eu la vârsta aia, dar aș mai face încă de două ori liceul) care văzut-am că-i destul de spiritual și scrie bine și cu un fost student europenist cu prea multe porecle și proaspăt trezit dintr-o feciorească; deci alături de ei am urcat trei ore și am ajuns la… i-aș fi spus în momentul respectiv Meca, dar mai bine sună Săruni.

Adică aici. Da, acum, în miez de toamnă, pe ceață și ploaie. N-am prins strop de cer senin și nici fir de rază de soare. Pentru că-s ca vremea. N-am putut ajunge în vară, dar cum am prins câteva zile libere și oameni dispuși să stea după oasele mele molcome, am reușit.  Și a meritat, în ciuda anotimpului parcă fără suflet. Sunt faine culorile toamnei văzute în timp ce încerci să tragi cât mai corect aer în piept. Și-s incredibile frunzele ce-și scurg pe fruntea ta stropii de apă. Iar când, în cel mai abrupt loc, îți întorci privirea în urmă, simți că nu ți-e tocmai bine, dar de insiști ai ocazia să vezi cum lași totul în urmă sub o pătură groasă de ceață. E ca și cum drumul pe care urci se scurge și orice loc prin care calci dispare odată ce-ți ridici talpa. Dacă încerci să vezi dincolo de metaforă și să te încarci, de aici pâna la muntele vindecă suflete nu mai e mult.

October 14, 2010 / / culturale
May 12, 2010 / / muzicale