Am stat puţin pe gânduri înainte să mai scriu ceva…
Tag: prietenie
[Când eram mai mică, mai naivă şi nu la fel de plimbăreaţă, o mai luam totuşi la pas. Şi pentru că pe vremea aia Clujul mi-era mai aproape şi plin de oameni cunoscuţi, mai luam trenul spre el din când în când. Mă întorceam energizată şi scriam pentru blog câte un jurnal de călătorie a la Cluj. Odată cu scurta mea mutare acolo, n-am mai considerat că sunt vizitator, dar uite cum îţi întoarce soarta obrazul fără să mişti un muşchi şi te aruncă pe alte căi, pe principiul ai grijă ce-ţi doreşti! Ce tot înşir eu aici vrea să se încheie cu: nu credeam că o să mai scriu un jurnal de călătorie la Cluj, sperând că acolo o să şi mor, dar iată! Oricum, dacă, aş zice, trăim uneori pe o a cincea roată de la căruţa, care, se învârte şi aia cumva, n-ar fi exclus să revin şi la jurnalele de călătorie prin Timişoara, de data asta, în ideea: dă-mi un ozeneu, şi-am dispărut.]
Weekendul trecut am fost la Cluj cu scopul măreţ de a mă scăpa de ultimul examen. Şi chiar a părut a fi ultimul examen, căci am fost doar eu, profa şi vreo două tipe ce aveau întrebări pentru ceva licenţă. Nu, n-a fost restanţă, au fost ei aşa drăguţi să fixeze o dată de examen şi pentru extratereştri.
După ce-am scăpat de examen, m-am simţit de parcă eram în vacanţa mare, deşi eram doar la început de weekend, fără prea multe griji, aproape de casă şi departe de realitate. Am avut, totuşi, ceva greutăţi de întâmpinat, căci la cămin mă aşteptau parcă sute de bagaje ce trebuiau cărate de-un marţian firav către o samariteană ce stă în chirie.
După ce-am scăpat de tonele de lucruri adunate în câteva luni, mi-am tras puţin sufletul ca pe un ceas care mai rămâne în urmă din când în când şi mi-am luat, pusă pe nopţi albe, fetele-mi din Ardeal (care te miri de unde au ajuns acolo) ca să vânăm ceva terase.
Vineri seara, final de sesiune, un fel de capitală a studenţilor, zi faină de vară – cam astea au fost elementele ce ne-au făcut să ne obosim oasele dornice de party, în căutarea unei terase libere. Normal, am găsit una chiar simpatică, chiar nu m-aş plânge de Cluj la capitolul ăsta.
*i-am ascultat iar live pe băieții de la Plus Noi, de data asta într-un cadru foarte organizat și-anume la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, cu prilejul celei de-a 6a (cred) ediții a festivalului de folk ziua de mâine.
*n-am fost surprinsă să văd sala surprinsă ci mai degrabă nerăbdătoare, pentru că știam că așa va fi.
*am plâns și-am râs – ăsta e efectul Plus Noi pentru mine.
*și m-am foarte bucurat să-i văd răsplătiți așa cum merită.
*și-ar fi trebuit să știe toată sala că versurile alea ce i-au umezit și aproape toate celelalte din melodii îi aparțin unuia din membri.
…si daca toate-s doar pareri, ori viziuni si optiuni,
iar dar timpul e-un mister barfit in mii de notiuni,
de curge totul ca un rau si totul este relativ,
cum spun cu fala filosofii doar ca sa para mai concisi,
daca nimic nu-i la-ntamplare si toate au un rost al lor,
mai am si eu doar o parere, impartasita tuturor:
pentru ca Cerul Preainalt cu mari sperante ne umplu,
parerea mea-i ca-ntre pareri o certitudine esti tu…
*petrecerea a continuat apoi în ceva tavernă – oamenii ăștia-s obișnuiți să cânte mult, nu 30 de minute și alea 15.
*iar mai jos postez o scurtă cronicuță a recitalului scrisă pentru blogul Plus Noi.
Anul trecut de ziua ta îţi dăruiam Ghidul Nesimţitului şi o muzicuţă (că văzusem eu în Închisoarea îngerilor şi mi-am dorit să-i fac un astfel de cadou unei prietene dragi), iar tu ai crezut intrigată, după formă, că ar fi o pastă de dinţi. Anul ăsta, tu, nebuna cu ochii ascuţiţi ţi-ai zărit cadoul pregătit de tresuteşase-iste la mine sub pat şi ţi-ai stricat surpriza cu ceva zile înainte. La anul aş vrea cel puţin să te pot îmbrăţişa!
(scrisoare de la mulţi ani pentru fiinţa cu buzele roşii şi părul bogat, fiinţa ce zace în patul verde, pentru ciorbofila camerei)
Sunt aproape trei ani de când te ştiu. Da, pe tine, fata cu simţuri de focă şi ochii precum nasturii. Recunosc că în primele zile mai degrabă mă speriai decât să îmi doresc să te cunosc mai îndeaproape. Erai înfiptă sau cel puţin aşa-mi păreai cu vestimentaţia ta sport, pierce-ul negru în sprânceana stângă şi cu tipul acela dubios mereu în dreapta ta. Aşa apăreai la facultate, până când prinsă de munci şi alte treburi ai început să vii mai răruţ şi să-ţi motivezi absenţele prin telefon. Şi oarecum, aşa şi cred că am început să ne cunoaştem.
SMS de la tine: Diana, spune-i te rog şefei de grupă să mă pună şi pe mine prezentă că s-a luat curentul pe tramvai.