Year: 2010

June 1, 2010 / / cronicuţe

“Închisoarea de oase” în regia lui Eugenio Barba, interpretată de Teatrul Odin din Danemarca s-a pus în scenă în a patra zi de festival, la hala Simerom din Sibiu. Aici am reuşit să văd un spectacol “altfel”, cum am hotărât să-l numesc.

În sala deloc călduroasă, te întâmpină chiar regizorul care te conduce la locuri. Fără aşteptare sau înghesuială. Nu e timp de pierdut. Piesa lui Eugenio Barba ne eliberează pentru 80 de minute şi ne aşează la două mese lungi, încărcate cu pâine şi vin roşu, simboluri ale Cinei de Taină.

„You will be the seventh”

May 31, 2010 / / cronicuţe
May 30, 2010 / / portrete

Cu laptopul în braţe, tastând frenetic, cu căştile de la telefon bine înfipte în urechi şi pe picior de plecare. Aşa am văzut-o prima dată pe Ruxandra Predescu, cea care se ocupă anul acesta de comunicare în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Ruxa este bucureşteancă get-beget, dar vine cu gânduri bune de fiecare dată la Sibiu. Anul acesta o găsesşti în organizarea FITS. A studiat psihologie şi litere, dar mai mult se bazează pe şcolile vieţii, care îi sunt de mai mare ajutor.

PR la FITS 2010

Iubesc Sibiul, iubesc teatrul şi comunicarea şi îmi place să lucrez într-un ritm cât mai susţinut. Toate aceste lucruri înseamnă pentru mine, printre multe altele, FITS.

Ruxandra este într-o relaţie foarte bună cu echipa ce organizează festivalul. Absolut toţi colegii mei sunt nişte oameni minunaţi care muncesc 20 de ore pe zi pentru ca acest festival să fi devenit ceea ce este acum. Îi respect şi îi apreciez enorm pentru ceea ce fac. Şi, ca să dau din culise, să ştiţi că mai au şi umor!, aminteşte ea.

Ruxa a fost prezentă la festival şi anul trecut, dar nu a reuşit să stea pe toată durata festivalului la Sibiu, din cauza job-ului. Acum a îmbinat munca şi plăcerea şi chiar dacă nu poate spune că se relaxează prea mult, profită de orice clipă din festival care-o poate bucura.

Îi place teatrul. Şi cel mai mult îi place comunicarea. Teatrul presupune, spune ea, o formă de comunicare, dar şi creaţie, viziune şi, pe alocuri, geniu. De asemenea, găseşte foarte uşor asemănări şi între meserii. Un bun comunicator e bine să aibă calităţile unui actor, precum autoco ntrolul, o bună memorie şi forţa de a transmite un mesaj.

Nu cred că FITS ar fi putut avea loc la Bucureşti, nu cu toată aceasta magie care îl însoţeşte.

Cred că Ruxandra cunoaşte pe de rost programul festivalului. Pe lângă spectacolele indoor (de preferat Warum Warum) o atrag cele stradale. Recomand tuturor spectacolele de stradă şi concertele pentru acea interacţiune extraordinară cu publicul şi pentru că permit unei mulţimi să devină o entitate unică. Mi se pare fabulos acest lucru.

May 30, 2010 / / culturale
May 29, 2010 / / cronicuţe
May 29, 2010 / / cronicuţe
May 15, 2010 / / portrete

Cătălin este din Râşnov, iar la 18 ani a plecat de acasă cu ambiţia de a deveni ofiţer al armatei române. Acesta era visul său. Studiile şi le-a făcut la Academia Forţelor Terestre. „În 2003 păşeam cu mândrie peste pragul unităţii militare…eram ofiţer”.

Pe lângă actor al trupei „Teatrul Vostru” Sibiu şi colaborator al Teatrului Radu Stanca, Cătălin este şi liderul studenţilor Universităţii Lucian Blaga şi Director al Festivalului Internaţional Universitar „Universtudent” Sibiu 2010.

Nu s-a gândit niciodată că va deveni actor. Visul pentru care a luptat de la 18 ani a fost acela de a deveni ofiţer. Când era mic era fascinat de poveştile de pe front ale bunicului său. A avut parte de o copilărie fericită, presărată cu multe întâmplări haioase. Nimic nu se compară cu a merge la scăldat, cu jocurile copilăriei mele pe care, din păcate nu mulţi copii le mai joacă astăzi. Obişnuiam pe atunci să facem foarte multe farse oamenilor, iar câteodată cădeau victime chiar bunicii mei… distracţia era pe măsură, îşi aminteşte el.

May 14, 2010 / / portrete

Desenează, cântă la pian, găteşte şi se visa astronaut. Dar cel mai bine îi stă în ipostaza de voce a trupei sibiene Guilty Lemon. Mihaela Pîţan cântă de 10 ani şi-şi doreşte să cânte în continuare. Cine a ascultat-o a simţit cu siguranţă nota dulce pe care o aduce în trupa lămâilor de Sibiu.

Atunci când pune mâna pe microfon…

Mihaela cântă alături de soţul ei, Mihai, de foarte mulţi ani, ba mai mult, ambii au făcut parte şi din trupa lui Horia Brenciu şi au înregistrat albumul “35”. Experienţa Horia Brenciu mi-a oferit ocazia să lucrez cu unul dintre cei mai mari  entertaineri din showbiz-ul românesc şi să iau contact cu multi artişti români de valoare, aminteşte cântăreaţa.

mi-am găsit  identitatea artistică

Colegul Mihaelei de trupă, Adi, spune că aceasta se aseamănă foarte mult cu soţul ei: sunt unul şi acelaşi, unul dintre cele mai reuşite cupluri pe care eu le-am întâlnit până acum.

Artista consideră că eşti fericit atunci când reuşeşti să-ţi împlineşti visele alături de persoana iubită. În acest caz, ea poate fi foarte uşor numită – o persoană fericită, visul ei fiind să cânte alături de soţul ei, lângă care se simte împlinită pe plan artistic. Mă simt norocoasă pentru că în primul rând îmi doresc să cânt cu soţul meu Mihai, alături de care pot să spun că mi-am găsit  identitatea artistică, a mai spus solista.

De departe cea mai mare bucurie a mea este că în ultimii 10 ani am reuşit să rămân pe scenă şi să transmit publicului frumuseţea şi sensibilitatea muzicii.

Mihaela e un om liniştit, nu-i place să iasă foarte mult în evidenţă, dar îi place să-şi impună punctul de vedere şi se contrazice bazându-se pe argumente atunci când e vreo problemă. Atunci când pune mâna pe microfon şi e şi implicare muzicală, rămâi fără cuvinte. Câteodată îmi e greu să cânt la tobă din cauza emoţiei transmise de voce, de clapă, bas, chitară…, povesteşte Adi, colegul Mihaelei.

De asemenea, tot Adi mi-a spus că un hobby ascuns al Mihaelei ar fi desenatul în stil manga.

Guilty Lemon –  o trupă în ascensiune

Guilty Lemon este o trupă sibiană care abordează mai multe genuri muzicale, precum Neo-Soul, Jazz şi Funk. Pentru că aceste genuri sunt de origine americană, versurile artiştilor sibieni sunt în engleză. Odată cu maturizarea noastră ca muzicieni am început să ne descoperim propria voce ca şi grup, concretizată prin conceperea unui material de studio, semnat Guilty Lemon, precizează artista. Compoziţia de care aminteşte va conţine piese atât în limba engleză, cât şi în română.

May 12, 2010 / / muzicale