Pe care îi văd pe stradă. Cei care se plimbă…
Category: despre oameni
Leapşa de la tomata cu scufiţă mă îndeamnă să vorbesc despre locul meu preferat din România, dar spre ruşinea mea, am văzut atât de puţine locuri şi totuşi, drăguţe, încât mi-e foarte greu să aleg unul când sper că la următoarea plimbare pe plaiurile noastre să-mi schimb părerea. Ştiu doar cât de surprinzătoare e România.
Aşa că am să surprind şi eu şi am să spun care aş vrea să fie locul meu preferat. Pentru că am auzit atât de multe poveşti frumoase şi am văzut atâtea poze. Pentru că e atât de aproape de mine şi încă n-am ajuns. Şi pentru că sper să ajung cât mai curând şi să mă întorc cu confirmarea şi cu alte poveşti.
De ceva vreme visez că fumez. Bine, am visat iarbă în repetate rânduri, dar uneori şi visele parcă se adaptează condiţiilor, aşa că am continuat să visez ţigări normale. Pachete care mă aşteptau ca nişte indicii, dar de fiecare dată mă trezeam înainte să-mi inund simţurile în fumuri.
Nu-s fumătoare, dar îmi plac fumătorii. Mult. Nu acei care au casele şi hainele înecate în mirosul de tutun ori cei care se ascund de cei din jur şi se îndoapă cu gume şi alte înmiresmate, dar nici cei care ceşesc ţigări sau bombardează strada cu chiştoace. Îmi plac fumătorii serioşi şi visători, cei cu poveşti în genul cum m-am apucat eu de fumat la 15 ani, cum am fumat prima ţigară cu mama, cum am renunţat la fumat de prea multe ori şi cum m-am reapucat pentru că-mi place să fumez. 
În schimb, fumătoare pasivă sunt de foarte mult timp. În liceu eram printre puţinii nefumători din “gaşcă” şi toţi erau convinşi că până pe-a doişpea o să fiu de-a lor. N-a fost să fie. La facultate tot pe lângă fumători m-am trezit. Mereu a fost o plăcere să le ţin companie, mai ales la cămin unde aveam un loc special pentru fumat.
„Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!” – e gândul urlat la intrare în Timişoara şi unul dintre „strong motivele” evenimentului. Şi e firesc. Despre ce s-a întâmplat sâmbăta asta la Timişoara s-a scris deja pe prea multe şi cunoscute bloguri. Poate-i puţin mai mult deplasat să compar întâlnirea şi plimbarea bloggerilor în Timişoara cu începutul revoluţiei, dar de câteva zile mă bate gândul ăsta.