Jurnalistul de succes nu se naşte, se face. Cele mai…
Diana Câmpean Posts
Poposesc uneori cu orele pe blogul lui Iv. Citesc, recitesc, mă bucur. Iv vrea să ne recâștigăm inocența, am gândit-o de multe ori, iar aseară am auzit această idee venind din partea Ancăi Mureșan, una dintre persoanele care au vorbit despre personajul un pic fictiv și poezia lui perfect reală.
“Un fluture m-a rugat să-ți transmit asta, vezi și tu” Iv (asta scrie pe cartea lui Iv pe care-am luat-o aseară, prima dintre cele 30 cu dedicații speciale din partea enigmaticului autor).
Aseară s-a așezat în palma mea un fluture cu versuri pe aripioare. Am fost la lansarea cărții lui Iv cel Naiv, Versez, la librăria Cărtureși.
Am fost primită cu ceaiuri bune și biscuiți și-am admirat decorul făcut de Vladimir Turturică. M-am simțit ca-ntr-un acvariu cu pești multicolori, povestitori, iar cei mai apropiați de Iv ne-au și vorbit despre el. El i-a rugat, ne-a mărturisit asta printr-o înregistrare, pe care-o puteți citi mai jos:
Știu că mulți dintre voi ați venit aici ca să aflați cine sunt. Pot să vă spun cine nu sunt. Nu sunt un adolescent talentat, plin de coșuri, nu sunt un proiect de marketing, nu sunt o ea, de fapt, nici n-am suferit un accident care m-a desfigurat. Port ochelari. Nu țin morțiș să nu aflați cine sunt. E frumos aici la Cluj. Și mai curat în interioarele oamenilor. Cred că sunt într-un fel gândurile voastre. Sunt pofta voastră de idei, bucuria voastră în fața unei glume neașteptate, supriza plăcută de după colțul următorului vers. N-am o voce prea comercială. Noroc că scriu bine. Așa că i-am întrebat pe niște prieteni dacă vor să vă zică ce cred despre ce scriu. Slavă Domnului, cred ceva și au vrut. Nu știu ce o să vă zică, mai ales că nu i-am întâlnit niciodată. Dar îmi sunt tare dragi. Sper să nu exagereze, nici cu laudele, nici cu lipsa lor. Abia aștept să vină primăvara!
Și eu aștept nerăbdătoare primăvara, iar pe lângă zâmbetele primite azi, pot spune că și lansarea de ieri a adus primăvara mai aproape de mine. Mai multe despre lansare, despre ce s-a discutat, am scris în alt loc și voi publica curând, așa că voi reveni cu link-ul. Până atunci, vă las cu o poezie de pe aripa dreaptă a fluturelui trimis de Iv.
Îmi place uneori să mă pierd prin mulțime. Să stau pitită într-un colț cu vizibilitate maximă și să observ cum roiește lumea în jur. Să mă joc cu culorile de pe hainele lor și cu gesturile ce le trădează trăirile. Să observ și să descriu ce-mi văd ochii alături de ce feste îi place imaginației mele să-mi mai joace.
Și pentru că tot mi-e drag să observ și să descriu ce prin față mi se năzare, de ce n-aș începe o sesiune de postări pornite din ceea ce-mi stârnesc necunoscuții în călătoria lor?
Astăzi, într-o cafenea din Cluj, m-am așezat la o masă cu formă de ușă cu gândul de a lucra ceva. După ce mi-am terminat treaba, dar nu și berea neagră care parcă trăgea de mine s-o sorb mai rapid, am început să-mi arunc privirea în încăpere. Și-am început să povestesc și nu în van, căci tare drag mi-e când oamenii sunt dispuși să-mi citească aberațiile.
START
– Mergem mâine la o expoziție? E și o degustare de vinuri, ne cherchelim! “E degustare, tu ce crezi? O guriță, cât să sorbim”, îmi răspunde o prietenă.
– O să le zic că nu simt niciun gust și că trebuie să mai încerc. Sau că nu știu să degust și să mă învețe. Și că repetiția e mama învățării.
La masă cu mine stau unii care au ceva ședință. E un tip, cred că-i ceva șef, le zice cum să lucreze. Și eu butonez în capu’ mesei ca o “boasă”.
La masa de alături, chiar lângă pian, sunt doi ciudați, la prima vedere. O tipă foarte creață cu o tonă de păr și o fustă galbenă cu buline negre. Și un mustăcios sexi neglijent. Beau bere la halbă, ea se joacă cu zulufii și-l privește cu jind. El ține strâns halba, pot vedea cum îi zvâcnesc venele.
Tocmai a trecut un tip la sacou de catifea. Era să scriu sacou de cafenea. Înalt, lat în umeri, cu ochelari, postură business, mergea grăbit spre baie să-și golească vezica de intelectual. Și geniile urinează, nu-i așa?